No matter how the weather is her plain figure is always the same. Her constant gaze touches everyone’s thoughts. Throughout the past days I have seen her in the coffee shop. Her hair…brown, eyes brown and she’s always dressed in colours that fit her completely.
Orange, green sometimes gray or black. I never did speak to her. Nobody ever did. But I know she’s a writer, because she writes in a notebook, and the simplicity and the air of balance coming from her tell me she’s a good writer.
She stays in front of the oak tree, with the yellow leaves above her head, alone, drinking her coffee, rejecting strangers with a look, that makes anyone run away.
It’s not love at first sight. Sure the first time I saw her I thought she looked fine, but soon I forgot about her. But then I noticed her again at the same wooden table with a cup of coffee.
No, there is no reason why she sits there. But the more I look at her I find an endless stream of inspiration. Just seeing her sit there with the coffee, behind her the autumn trees, sun shining through some clouds, cars passing by, nothing spectacular. Just plain simple.
I used to be all about complex feelings and things hard to understand. But it’s the simple things that are really hard to understand. Now I’ve fallen in love with her simplicity, her flare, her presence there is nothing on my mind so catching like her. It might be some kind of degeneration of love, some new age love. Some might call it so. But I feel so calm and quiet even when I’m near her table or even when I’m not.
I guess I’ll never ask her something or talk to her. Not because of fear of rejection, because I know she’s gonna be there the next day and so on. I see her there in the coffee shop she’s always mysterious, but not in a dark way, in the light way if that makes sense.
She does not make me fly, but she makes me feel so sure on my senses better than anything else, she dosen’t make me dream or not sleep at night, I can feel her presence on my fingertips or is it just the sun’s light..? I’m trying to catch a gray butterfly here… and this butterfly is called peace, not happiness but peace. Because happiness fades away. You can’t be happy forever right?
She’s plain simple like an apple. It’s the newest feeling I get. Like that feeling you get when the rain stops. I have no idea what her name is, but I don’t even want to find out, I would be disappointed. No name could be fine enough for her.
She’s plain simple like I said. I think I’ve fallen in love with the girl in the coffee place!
luni, 9 noiembrie 2009
duminică, 19 iulie 2009
Suflet Pierdut
Suflet Pierdut
Si ma urasc ca sunt asa,
Invins de soarta si de ea,
Pierdut in lumea trecatoare
Iubesc tristetea-n disperare.
Iubesc pustiul cum sunt eu
Fara un gand sau Dumnezeu,
Nepasator de lumea cruda
Nimeni nu-ndura atata truda.
Si-un colt de suflet mi-a ramas,
Insa timid si prea retras
Unde e viata ce o tot nadajduiam?
Unde e visul ce il tot slujeam?
Unde e rostul meu pe asta lume?
Ce il tot caut si gasesc doar glume?
Unde sunt anii ce-ar trebui sa vina?
Unde-i mireasma cea straina?
In siruri de-ntrebari ma nasc
Raman posac si tot renasc
Caci un raspuns o alta intrebare este
Asa e firul din poveste.
Si de mi-e dat sa caut pacea
Cu ce folos zgarii eu gheata?
Cand frig e pretutindeni-n jurul meu
Dar, Doamne spune-mi ce sunt eu?
In ce realitate sumbra
Mi-e dat sa stau numai in umbra
Si sa visez atatea primavera
Ce disparate par in anii efemeri.
De-ar fi o ultima strigare:
Pe cine chinui Tu, O, Doamne oare?
Pe-un suflet chinuit deja
Ce moartea ti-o va binecuvanta.
De-ntrebi de sunt nebun sau aiurit
Iti voi sopti ca-s ipocrit
Si daca asta nut e va satura
Ei bine omule e soarta mea
Sa tot visez la nesfarsit
Crezand ca revelatia a sosit,
Cand in sfarsit sunt implinit
Dar Vai! Un nou vis s-a gasit!
Si cum respire naluci si frica
Tu omule tot mi-emi porti pica?
Chiar daca tu esti binecuvantat
Cu-o minte stearsa ce ti-a dat?
Fii tu feiricit si pentru mine!
Caci de pamant doar trupul ma mai tine
Si-un dor nebun de stele prin
Sa le zaresc cum stralucesc zambind.
Un asfintit de-as mai vedea
Si poate frica-r disparea
Caci teama nu imi e sa mor
Ci sa ma sting usor, usor…
De-ar fi odihna pentru mine
Nu stiu ce oare ma retine
Sa gust din linistea ta sacra
Ce mie mi se pare acra
Dar tu vei fi intr-una linistit
Spunand mereu: “Bine-ai venit! “
Cand in colti ti se citeste:
“Aici se moare sufleteste”
Mi-e greu acum sa las durera
Care mi-a omorat puterea
Voint-a fost dar nu mai e
Caci dusa e in vesnicie
Si-un suflet gol mi-a mai ramas
Ce e timid si prea retras
Invins de suferinta mea eterna
Imi tot innabus lacrimile-n perna
De-as mai putea sa zbor odata
Sa fiu iubit de lumea toata
Poate c-atunci as invata:
“Copile aici e fericirea ta.”
Si ma urasc ca sunt asa,
Invins de soarta si de ea,
Pierdut in lumea trecatoare
Iubesc tristetea-n disperare.
Iubesc pustiul cum sunt eu
Fara un gand sau Dumnezeu,
Nepasator de lumea cruda
Nimeni nu-ndura atata truda.
Si-un colt de suflet mi-a ramas,
Insa timid si prea retras
Unde e viata ce o tot nadajduiam?
Unde e visul ce il tot slujeam?
Unde e rostul meu pe asta lume?
Ce il tot caut si gasesc doar glume?
Unde sunt anii ce-ar trebui sa vina?
Unde-i mireasma cea straina?
In siruri de-ntrebari ma nasc
Raman posac si tot renasc
Caci un raspuns o alta intrebare este
Asa e firul din poveste.
Si de mi-e dat sa caut pacea
Cu ce folos zgarii eu gheata?
Cand frig e pretutindeni-n jurul meu
Dar, Doamne spune-mi ce sunt eu?
In ce realitate sumbra
Mi-e dat sa stau numai in umbra
Si sa visez atatea primavera
Ce disparate par in anii efemeri.
De-ar fi o ultima strigare:
Pe cine chinui Tu, O, Doamne oare?
Pe-un suflet chinuit deja
Ce moartea ti-o va binecuvanta.
De-ntrebi de sunt nebun sau aiurit
Iti voi sopti ca-s ipocrit
Si daca asta nut e va satura
Ei bine omule e soarta mea
Sa tot visez la nesfarsit
Crezand ca revelatia a sosit,
Cand in sfarsit sunt implinit
Dar Vai! Un nou vis s-a gasit!
Si cum respire naluci si frica
Tu omule tot mi-emi porti pica?
Chiar daca tu esti binecuvantat
Cu-o minte stearsa ce ti-a dat?
Fii tu feiricit si pentru mine!
Caci de pamant doar trupul ma mai tine
Si-un dor nebun de stele prin
Sa le zaresc cum stralucesc zambind.
Un asfintit de-as mai vedea
Si poate frica-r disparea
Caci teama nu imi e sa mor
Ci sa ma sting usor, usor…
De-ar fi odihna pentru mine
Nu stiu ce oare ma retine
Sa gust din linistea ta sacra
Ce mie mi se pare acra
Dar tu vei fi intr-una linistit
Spunand mereu: “Bine-ai venit! “
Cand in colti ti se citeste:
“Aici se moare sufleteste”
Mi-e greu acum sa las durera
Care mi-a omorat puterea
Voint-a fost dar nu mai e
Caci dusa e in vesnicie
Si-un suflet gol mi-a mai ramas
Ce e timid si prea retras
Invins de suferinta mea eterna
Imi tot innabus lacrimile-n perna
De-as mai putea sa zbor odata
Sa fiu iubit de lumea toata
Poate c-atunci as invata:
“Copile aici e fericirea ta.”
duminică, 29 martie 2009
Despre Mine - Ganduri
Blestemul meu..sa nu gasesc niciodata linistea. Sa cred ca suferinta imi apartine...Sa cad din ce in ce mai jos in vaile intunecate ale sufletului meu.
Caut mereu raspunsuri, dar mereu cand gasesc ceva apar intrebari noi si niciodata nu gasesc sfarsitul. Iubesc singuratatea, dar o urasc in acelasi timp. Gasesc inspiratie in orice. Gandurile se invart in cercuri mereu noi deasupra mea si sirul anilor intunecati ce-i am in urma mi se par de zece ori mai lungi decat sunt cu adevarat.
Caut semnificatia visarii si incerc sa dezleg sensul lucrurilor. Nu pot sa inteleg unele lucruri, dar pot sa vad prin nori si peste de cele mai multe ori. Acesta e blestemul meu si felul in care traiesc.
Fericirea am simtit-o doar visand si de multe ori doar dupa ce am pierdut ceea ce conta. Judec dupa regulile mele, niciodata dupa ale lor. Ma legan in curentii vietii, trec de la o stare la alta, vad tineretea mea cum trece prin fata ochilor si nu inteleg de ce ma schimb in fiecare zi devin nou si parca dau o pagina din mine.
Un moment inseamna totul pentru mine, momentul care vine cand nu te astepti sau nu vine niciodata. Poate ca sunt nebun cu adevarat si as fi fercit sa fie asa, dar stiu ca nu e stiu ca sunt eu orice ar fi. Scriu pentru ca astfel traiesc si ajung la sufletul meu.
Fericirea pare la fel de departata la fel ca si sfarsitul. Stiu ca le voi trai pe amandoua pana se va termina totul. Imi accept soarta pana la un moment, am un cuvant de spus in tot ceea ce este si nu prea ma mai pot opri din scris...
Caut mereu raspunsuri, dar mereu cand gasesc ceva apar intrebari noi si niciodata nu gasesc sfarsitul. Iubesc singuratatea, dar o urasc in acelasi timp. Gasesc inspiratie in orice. Gandurile se invart in cercuri mereu noi deasupra mea si sirul anilor intunecati ce-i am in urma mi se par de zece ori mai lungi decat sunt cu adevarat.
Caut semnificatia visarii si incerc sa dezleg sensul lucrurilor. Nu pot sa inteleg unele lucruri, dar pot sa vad prin nori si peste de cele mai multe ori. Acesta e blestemul meu si felul in care traiesc.
Fericirea am simtit-o doar visand si de multe ori doar dupa ce am pierdut ceea ce conta. Judec dupa regulile mele, niciodata dupa ale lor. Ma legan in curentii vietii, trec de la o stare la alta, vad tineretea mea cum trece prin fata ochilor si nu inteleg de ce ma schimb in fiecare zi devin nou si parca dau o pagina din mine.
Un moment inseamna totul pentru mine, momentul care vine cand nu te astepti sau nu vine niciodata. Poate ca sunt nebun cu adevarat si as fi fercit sa fie asa, dar stiu ca nu e stiu ca sunt eu orice ar fi. Scriu pentru ca astfel traiesc si ajung la sufletul meu.
Fericirea pare la fel de departata la fel ca si sfarsitul. Stiu ca le voi trai pe amandoua pana se va termina totul. Imi accept soarta pana la un moment, am un cuvant de spus in tot ceea ce este si nu prea ma mai pot opri din scris...
miercuri, 18 martie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)