Poveste

Iubesc povestile.
Pacat ca dintre atatea povesti citite si traite eu nu pot sa vad unde e povestea mea. Am alergat in cautarea unei povesti atata timp. Cate castele de regrete nu am construit si tot atat de multe cute adanci in suflet din pricina unei nelinisti persistente. Uneori e greu sa fi fericit cand singurele semne ale succesului sunt zambetele pe care tot tu ti le acorzi, in speranta unui "maine" mai bun.
Dezamagirea e o floare placut mirositoare, ne face sa ne simtim unici, cand suntem parasiti, fara sa avem un motiv sau vreun plan pentru viitorul indepartat. Este firul ce rasare printre crapaturile scarilor de bloc, locuri albastre de singuratate, un spatiu mistic dintre doua lumi in care rasar vise si poposesc uneori sperante si iubiri fugare.
Uneori vedem doar orizontul, largul cerului si uitam sa ne uitam la drumul care ne desparte de el. Nu pot face un salt mortal ca si asta, oricat as amana, probabil ca din filme ne-am invatat astfel. Nu poti ajunge peste noapte milardar. Never.
Alteori ma simt ca si cum as vasli intr-o mare nemiscata, strapunsa de stalpii norocului si ai ocaziilor. Sunt ca un licurici pe o pluta, pierdut intr-un imperiu al lumanarilor inalte, care lumineaza mereu deasupra mea si tot imi caut lumanarea neaprinsa printre sutele aprinse, sperand ca ma voi ridica si eu in zbor. Atunci o sa ma asez pe fitilul unei astfel de lumanari si o sa incerc sa pacalesc micile flacari, atat de straine si sa raspandesc la fel ca si ele, un fir de suflet. Nu vor mai crede ca sunt doar un licurici, voi deveni o flacara vie la fel ca si ele.
O sa o dau peste ea, intr-o buna zi.