luni, 27 august 2012

Treaba cu blogul

Treaba cu blogul e in definitiv constanta. Si cum cititorii mei sunt niste fantome care rar bantuie cu cate un coment sau apreciere (desi numarul vizualizarilor vad ca imi creste in fiecare zi)  m-am gandit sa reamintesc ca e destul de greu sa fii profund odata la cateva zile, ( cei care scriu  si au un simt critic imi vor da dreptate) si sa scri ceva cu adevarat frumos, cel putin eu asta incerc.
Ma mai gandeam ca as putea sa copiez niste pagini din jurnalele si caietele mele pe care le pastrez, dar nu le arat nimanui. As putea sa fac asta chiar acum,  sa iau o pagina de la inceputul verii si s-o pun aici cuvant cu cuvant, dar totusi ma gandesc ca e mai bine sa scrii despre lucruri noi. Promit totusi ca voi face si experientul asta.
Zilele astea mi-am dat seama ca e bine sa fii hotarat in lucrurile pe care le faci, atat in cele semnificative cat si in cele mai putin semnificative. Hotarat, adica sa le duci pana la capat. Asta determina pana la urma cum adormi la sfarsitul zilei. Azi am facut o groaza de lucruri interesante: m-am certat cu un cersetor pe problema politicii de ecologizare ( evident a fost de acord cu mine ca gunoiul trebuie depozitat in spatii special amenajate), m-am suit beat  pe o cladire inalta de 10 etaje si m-am ferit de pescarusii violenti care credeau ca vor sa le stric cuibul, m-am imbracat in costum de pompier si impreuna cu cinci prieteni am inceput sa fortam usa de la intrarea unei toalete publice in care o batrana...ma rog, nu vreti sa stiti ce facea.
Adevarul e ca nu am facut chestiile astea, poate doar faza cu batrana...nu! nici macar aia, ma rog cam asa scriu eu cand sunt dornic de somn si las imaginatia sa umble libera la fraiele gandirii mele extremiste. 
Va rog si pe voi sa va culcati si sa nu uitati ca uneori e bine sa mai spui si lucruri fara sens. Am pantofi gri. Noapte buna!

vineri, 24 august 2012

Pasiunea bucurie divina

''Caci pasiunea, tinere este divina. Omul este divin in masura in care simte. El este sensibilitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat ca sa simta prin El.''
         Thomas Mann - Muntele Vrajit.

Nu am putut sa-mi contenesc bucuria vazand aceste  cuvinte in cartea pe care o citesc si am vrut sa impartasesc imediat acest sentiment. Ce poate fi mai frumos? Sa fii sensibilitatea lui Dumnezeu. Ma umple de fericire. Fiindca imi dau seama ca suntem mici atomi ai unei Puteri Supreme. Daca suntem singuri ne stingem, dar nu pe de-a-ntregul, fiindca deodata capatam din nou viata, ca prin farmec.

Sunt sincer cand vine vorba despre acest sentiment. Mi s-a  parut ca sunt foarte norocos cand am citit pasajul. In fond, daca suntem cu totii creati pentru a simti  pentru Dumnezeu, atunci nu pot decat sa imi imaginez un pamant plin de veselie, in care oamenii isi rasfrang bucuria prin creatie: muzica, film, arta, pictura, munca, rasete, chiar si petreceri si adunari vesele, toate care sa inchine un imn catre iubire.
Vad castele si turnuri luminate noaptea, unde lumea rade si se bucura, ca dupa o saptamana de truda sau de abstinenta completa de la veselie. Simt  padurile si aerul muntelui cum vegheaza tacute, cu niste ochi de parinte asupra acestei ode inaltatoare si neverosimil de reala in inchipuirea mea. Natura ne primeste in gospodaria ei ca o mama, e totusi cu mult mai batrana decat vom apuca noi vreodata sa fim, dar renaste in fiecare an, neschimbata si ne intinereste.

Spiritul jovial nu poate decat sa sustina nevoia de a trai in armonie si fericire. Simt cum toate lacunele dispar nestingherit in fata acestui simtamant puternic, profund, sfant. Dumnezeu nu ne-a creat pe lume pentru a ne teme de viata. Batranii ne zic sa ne bucuram de viata. Si cum nu ne-am putea bucura, cand tot ce iti trebuie e doar putin curaj?
Sa radem cu adevarat! Nu vad de ce se considera oamenii unii pe altii nesabuiti, sau penibili, cand rasul e singura arma care slujeste regenerarii unui suflet asemanator ciclului anotimpurilor. Rasul e vara, cand zorile-s pustii, rasul e iarna cand fulgii stralucesc, rasul e toamna, cand iubesti cu disperare, rasul e primavara, cand briza vantului devine din nou tainica si placuta.

Vad sali de carnaval, departe la munte, ma vad pe mine si pe voi, unde spiritul bucuriei este influenta care ne leaga pe noi ca si oameni. Stiu cine sunt, stiu si de ce se bucura si de ce sunt adunati in acesasta mare adunare ludica, insa daca ma veti intreba nu va voi putea raspunde.

As vrea sa pot sa aduc aceasta imagine in fata oricui prin ce stiu sa fac mai bine.
Sunt tanar si nu inteleg multe, poate fac  o greseala cand echivalez acest mod laic de a te bucura cu unul din telurile existentiale. Oamenii spun ca vor sa se descopere pe ei insisi. Eu ma regasesc in ochii caprui ai vietii. Si sunt dator o mie si una de multumiri pentru asta!



luni, 20 august 2012

(about) Art

An object of art is designed in such manner so that the one who finds it must know it is for himself.
An object of art must be crafted for the person receiving it and the only way you can forge this type of art is when you put your soul to it and commit to true art.
The rest is nonsense.