Fantezii

Those shadows have nothing to do with me.
Dramă personală, conturată de un buchet de fantezii, aruncate vulgar, peste masă, trădând o lipsă de respect lascivă, năucitoare, ucigaşă, din care orice plăcere surprinde aprinderea către dorinţă. Nu prea mai cred în dorinţe. Totul îmi pare întâmplător.
Trying to keep it together while falling apart.
Povestea noastră, în fond. Tuturor ni se predau principii sănătoase de viaţă şi e normal să nu le respecţi.
Când te rogi pentru ceva oferi un lucru la schimb.
Ce-aş putea oferi pentru viaţă? Sau măcar pentru iluzia de a trăi din nou? Nici asta nu mi se mai pare palpabilă. Vreau o iluzie pe care s-o mai distrug din nou. Și o vreau acum.
Supraviețuire.
Cei naivi n-au șanse.
Privim la cer. Dans.
Primesc în dar amintiri. Pământul se învârte cu mine și eu o țin pe ea de mâini.
La început pare dur, dar apoi îți dai seama...
Îți dai seama că până și natura se corodează și e captivă în același joc de reguli ca și tine.
Nothing fades away, until one day...
Că a distra niște turiști suprasaturați, zeflemitori, depravați e slujba naturii. Rațiunea și forța sunt inutile. Poate că doar iubirea te mai scapă, Și buzele care miros a sărut.
Sânge, sâni, pervertire, beție, luptă.
Când stai și te gândești că toți murim câte puțin în fiecare zi te apucă plânsul. Apoi râsul. Și din nou plânsul. Și tot așa. Prea firească nu e nici primăvara asta din suflete care te surprinde și apoi te lasă baltă cu nasul în mocirlă. Leșin la gândul că nu pot fi tânăr din nou. Dar mai rău mă doare că nu sunt nici bătrân. Încă.
Drama personală nu există. Trăim cu toții un fel de dramă la comun din care nu poți scăpa individual. Mistere peste tot și puțin timp. O vendettă a vieții, suntem fluturi prinși în plasă, viespi orbite de mânie și nevoia de acțiune. Mi-aș dori să dispar pur și simplu într-o zi. Nu prea mai văd nimic nou. Nici măcar în cărți. Prins. Prins. Prins. Zorba grecul. Cum o fi să dansezi cu întunericul viselore tale?